Aceleasi asteptari... Spiritul mi-a fost cuprins de o stare de somnolenta... nu mai am dorinte, nu mai am idealuri, am renuntat la vise! Am o stare inexplicabila si indefinibila, un soi de tristete amortita, impinsa spre o oarecare decadenta a sufletului! M-am purtat prosteste cu mine insami... de prea multe ori. M-am ignorat si mai mult de atat m-am parasit... Sunt foarte obosaita! Daca pana acum ma zbateam intr-o lupta absurda cu nu stiu cine pentru a ma regasi, acum... acum astept. Nu ma intreba nimic, nu astepta nimic de la mine, nu-mi cere ce nu mai pot oferi! Sunt goala, am mainile mai grele ca niciodata, scriu mai greu ca oricand si cu toate astea ideile si cuvintele parca se imbrancesc precum copiii de clasa I la sfarsitul orelor. Sfarsit... ce cuvant! Nu ma mai doare daca-l rostesc, ci mai degraba simt un soi de amaraciune. Ce-o fi insemnad toate astea?!? Ti-ai amintit de mine!!! Ma simt precum un cersetor la colt de strada... "MULTUMESC, mi-ati aruncat 5 minute din pretioasa dvs. viata! Cata generozitate!" Oare nu pot mai mult?!? Oare nu e vremea pentru mai mult?!? bine... ma voi odihni o vreme din ganduri si din sentimente... si poate mai apoi voi privi iar spre cer mandra de mine si de lumina mea si poate voi invata sa ma iubesc, sa ma crut, sa ma inteleg, sa ma iert, sa ma caut, sa ma regasesc...
